Brazilianul Elton (30 de ani) a ratat recent un transfer la clubul saudit Al Ahli. Elton ar fi avut ocazia să joace cu celebrul Lionel Messi, multiplul câştigător al "Balonului de aur".
Elton evoluează în prezent la clubul Mesaimeer din Qatar, dar problemele cu fostul său club, Al Fateh, au împiedicat transferul brazilianului la gruparea Al Ahli, care a întâlnit în urmă cu două luni FC Barcelona într-un amical.
Elton se află încă în litigiu cu fosta lui echipă, Al Fateh, din pricina faptului că nu şi-a primit toate drepturile salariale. Un expert juridic spune că Elton avea dreptul să semneze cu orice echipă atât timp cât FIFA nu i-a interzis acest lucru.
Dacă transferul lui Elton la Al Ahli s-ar fi concretizat, Elton l-ar fi întâlnit pe Messi într-un amical. FC Barcelona a învins cu 5-3 Al Ahli într-un meci disputat în urmă cu două luni la Doha. Messi a înscris un gol în această partidă.
Mihai Stoica povestea în trecut cum l-a transferat pe Elton la Steaua în 2007.
„În 2004 am primit un fax de la una dintre cele mai importante şi profesioniste companii de scouting din America de Sud. Cerusem informaţii despre jucători de diverse categorii. La Top Class, era inclusă şi fişa unui jucător brazilian. Văzând dimensiunile acestuia, am fost convins că s-a strecurat o greşeală. Am aşezat faxul în dulap, dar doar aşa, ca să nu-l arunc. Numele jucătorului, Elton Xavier Jose Gomes. Nume de scenă, Elton.
În toamna anului 2006, omul care coordona activitatea de scouting la Steaua (de departe cel mai bun descoperitor de talente pe care l-am întâlnit până azi), un fost internaţional sloven, m-a sunat să-mi spună că e convins că a găsit jucătorul pe care îl doream. Eu îi cerusem un fotbalist care putea jucă în spatele vârfurilor şi care putea fi o alternativă la Dică. Doream un jucător rapid şi de ultima pasă. El îmi propunea un mijlocaş de 20 ani, care evolua în Serie A din Brazilia, pentru Sao Caetano. Suna interesant pentru că era titular în echipa de club. Numele lui? Elton. Parcă auzisem ceva de el, dar nu mai ţineam minte. Am căutat prin baza mea de date, dar n-am găsit nimic. I-am zis că mă voi interesa, dar n-am făcut-o. Tocmai jucasem la Kiev, urmau să ne viziteze Lyon şi Real Madrida¦
În ianuarie 2007, am plecat la Sao Paulo pentru a urmări o competiţie foarte interesantă. Tacă Sao Paulo, 92 echipe de tineret din toată ţara. Făceam joncţiunea acolo cu scouterul meu, cu doi agenţi italieni dintre care unul locuia de 5 ani la Rio de Janeiro şi cu alţi doi agenţi brazilieni din Porto Alegre. Căutam un portar şi, eterna poveste, un jucător rapid şi creaţie. Citind ziarele într-o dimineaţă, am descoperit că seara, Corinthians juca acasă un meci din Campionatul Paulista. L-am întrebat pe cel care îmi organizase şederea dacă putem schimba programul. Văzusem că în formula de start a celebrei echipe braziliene era anunţat Elton, recent întors de la Sao Caetano. I-am zis omului meu din Slovenia că e momentul să vedem pe cine-mi propune cu aşa mare încredere.
În Brazilia, echipele obişnuiesc să iasă pe teren cu 3-4 minute înainte de primul fluier. Majoritatea nu fac încălzirea pe terenul de joc. Nici Corinthians nu ieşise. La un moment dat însă, atmosfera a început să fiarbă. Ieşeau din tunel primii 11 jucători ai lui Timao (în traducere, marele Team). Roger, căpitanul echipei era înconjurat de vreo 10 copii de mingi, ceilalţi jucători erau însoţiţi fiecare de 2-3 copii, iar la sfârşit era o îmbulzeală de nedescris, dar păreau numai copii. Ciudat. Dar nu pentru Brazilia, îmi zic.
Se aliniaseră echipele şi atunci am realizat că între puzderia de copii echipaţi în alb-negru, era şi un jucător care urma să înceapă titular. Micuţ, cu un păr uriaş, nu părea foarte conectat la meci, deşi în tribune suporterii păreau că au înnebunit. Mă uit la colaboratorul meu.
– Gorane, nu-i cam mic?
– Aşteaptă şi ai să vezi.
Şi a început meciul”, scria Mihai Stoica pe blogul său.